Dragostea duhovniceasca este mai înalta decât dragostea ce au fratii dupa trup, pentru ca se înrudeste cineva prin Hristos si nu prin mama. Toti cei ce au aceasta dragoste nobila sunt plini de bunatate, pentru ca înlauntrul lor au pe Hristos, iar pe fetele lor este zugravita îndumnezeirea. Nu este cu putinta sa vina dragostea lui Hristos în noi daca nu iesim noi însine din dragostea noastra, astfel ca sa o dam lui Dumnezeu si chipurilor Sale si sa ne daruim mereu celorlalti, fara sa vrem ca ceilalti sa ni se daruiasca noua.

Cei care sufera mult pentru mântuirea întregii lumi si ajuta nevoindu-se în felul lor si încredintându-se cu smerenie în mâinile lui Dumnezeu, unii ca acestia simt cea mai mare bucurie cu putinta în aceasta lume, iar viata lor este o slavoslovire continua, pentru ca se înalta launtric ca îngerii, laudând zi si noapte pe Dumnezeu. Iar cei ce sunt nepasatori pentru mântuirea sufletelor lor si încearca sa afle bucurie si odihna în aceasta viata desarta, se chinuiesc mereu si se împiedica în angrenajele lumesti cele nesfârsite, traind înca de aici în iad.

Cei râvnitori, fiindca se misca în locul ceresc al slavosloviei, primesc cu bucurie si încercarile, multumind lui Dumnezeu pentru acestea la fel ca si pentru facerile de bine; pentru aceasta ei primesc mereu binecuvântarea lui Dumnezeu din toate, topindu-se launtric de recunostinta fata de Dumnezeu pe care o manifesta, ca fii ai lui Dumnezeu, prin orice lucrare duhovniceasca ar savârsi.

Desi Bunul Dumnezeu ne da îmbelsugate binecuvântari si lucreaza totdeauna pentru binele nostru, si pe toate le face ca sa slujeasca fapturii Sale si sa se jertfeasca pentru om, de la plante pâna la animale si zburatoare, mici si mari – ba chiar si El Însusi S-a jertfit ca sa elibereze pe om - , din pacate însa multi dintre noi suntem înca nepasatori fata de toate acestea si-L ranim prin marea noastra nemultumire si nesimtire, desi ne-a dat constiinta care se mosteneste împreuna cu toate celelalte bunuri ale Sale.

Constiinta este prima lege a lui Dumnezeu, care a fost întiparita adânc în inimile primilor creati, si pe care o primeste în continuare fiecare dintre noi ca pe o copie de la parintii lui atunci când se naste. Cei care au izbutit sa-si subtieze constiinta lor prin cercetare zilnica de sine însisi, se simt straini de aceasta lume, iar mirenii se mira de comportamentul lor delicat. Iar cei ce nu-si cerceteaza constiinta lor nu se folosesc nici de studiile duhovnicesti, nici de sfaturile batrânilor si nici de poruncile lui Dumnezeu, pe care nu le vor putea împlini deoarece devin nesimtitori.

Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac din dragoste; însa dragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei însisi din exagerata sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau încarcându-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu îi îndulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, întarindu-i totodata si duhovniceste.